Featured
Posted in Ceaşca vieţii

Mă bucur de… Înălţarea Domnului

Doamne, atât de mult mi-aş fi dorit să fi fost şi eu printre ucenici, să privesc şi eu cu uimire cum Te înalţi la cer, cum Te ridici pe norii cerului pentru a-ţi împlini promisiunile.

Mi-ar fi plăcut să urc şi eu pe Muntele Măslinilor, să-ţi aud ultimele Tale cuvinte, să primesc binecuvântarea Ta şi totodată încurajarea că mă vei umple de acea putere care Te-a înviat, care Te-a înălţat.

Aş fi vrut să port în mine mărturia şi măreţia faptelor Tale de pe pământ… dar m-am născut cu aproape 2000 de ani după.

Totuşi asta nu mă opreşte să mărturisesc faptul că eşti viu în viaţa mea. Nimic nu mă opreşte să le vorbesc oamenilor acum… despre Tine, despre experienţele mele cu Tine. Nimic nu mă opreşte să privesc la Tine şi să rămân uimită, nimic nu trebuie să mă oprească să Te înalţ, să Te proslăvesc prin ceea ce spun, prin ceea ce fac, prin ceea ce sunt, prin viaţa mea.

Promisiunile Tale ştiu că nu au fost doar pentru atunci… parfumul lor este proaspăt pentru mine şi mă bucur de puterea pusă în mine, mă simt întărită să Te ştiu lângă mine, mă încurajează să ştiu că sunt în palmele Tale.

Aştept cu nerăbdare desprinderea de pământ, aştept să stau împreună cu Tine pe tronul de slavă promis. Aştept să mă bucur de veşnicia în care Tu eşti şi vei fi proslăvit.

Dar până atunci, vreau  ca inima mea, mintea mea, gura mea… să Te înalţe.

Ştiu… ştiu că îmi pregăteşti un loc acolo,  în ceruri, cu mult drag. Urzeşti cu dragoste şi cu nerăbdare acel loc special, iar îngerii, cu multă forfotă pregătesc ziua de glorie, ziua în care vei reveni, pe acelaşi Munte al Măslinilor, Muntele Înălţării, pe norii cerului, ca un Învingător, ca mirele care vine să-Şi ia Mireasa.

Te-ai smerit atât de mult pe cruce, e o bucurie să Te înălţăm acum, să Te glorificăm, să Te proslăvim. Îţi mulţumim că ai mijlocit şi continui să mijloceşti pentru noi înaintea Tatălui. Mulţumim pentru harul Tău, mulţumim pentru puterea cu care ne umpli. Ne bucurăm că eşti Mijlocitorul nostru, că eşti Marele Preot, că eşti Împărat, înălţat mai presus de orice stăpânire şi putere. Te lăudăm pentru că ai toată autoritatea în cer şi pe pământ, că prin puterea Ta suntem şi noi biruitori! Şi cât de frumoasă este promisiunea…. „Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de Domnie”.

E un privilegiu, Doamne, să ne ştim fiii Tăi. E un privilegiu să ştim că ne vei înălţa la ceruri împreună cu Tine. Ne bucurăm de lucrarea Ta, de planul Tău desăvârşit, Mijlocitorule, Mare Preot, Împărate.

Toată gloria Ți se cuvine. Fii glorificat în veci de veci!

Un om nu a mers prea departe dacă a ajuns să recunoască acest adevăr elementar: că există un Dumnezeu.
Întrebarea următoare ce ar trebui să şi-o pună însă, este: În ce relaţii sunt eu cu acest Dumnezeu? Ce gândeşte Dumnezeu despre mine? Ce intenţii are El cu mine? Pentru ce m-a creat şi pentru ce m-a lăsat în viaţă până în clipa aceasta?
Richard Wurmbrand

Ce gândeşte Dumnezeu despre mine?

Posted in Ceaşca vieţii

În 10 ani… am ajuns să te iubesc de 40 de ori mai mult!

Dragul meu soț, azi vreau să îți spun că te iubesc măcar de 40 de ori!

  1. Te iubesc pentru că m-ai ales, pentru că Dumnezeu mi te-a dat și pentru că până și numele tău e dovada că ești darul meu ceresc!
  2. Te iubesc pentru că m-ai ajutat să văd viața prin ochii tăi!
  3. Te iubesc și te respect pentru ceea ce ești!
  4. Te iubesc și te prețuiesc pentru felul în care Dumnezeu te-a creat!
  5. Te iubesc și pentru felul în care știi să îmi faci viața mai frumoasă și plină de semnificație!
  6. Te iubesc pentru că m-ai îmbogățit: am în tine și fetele noastre cele mai mari comori de pe pământ!
  7. Te iubesc și pentru că știi să mă asculți și îmi auzi inima chiar și atunci când nu rostesc cuvinte!
  8. Te iubesc pentru că, pentru mine, ești cel mai frumos și chipeș soț din lume, de care sunt și voi fi mereu mândră!
  9. Te iubesc pentru că îmi săruți fruntea și brațele tale ne cuprind pe noi 3, fetele tale, DOAR cu dragoste!
  10. Te iubesc pentru ceea ce am clădit împreună și pentru că mi-ai dovedit mereu că îți pasă!
  11. Te iubesc pentru ceea ce visăm pentru noi și fetele noastre!
  12. Te iubesc pentru că ai luptat pentru căsnicia noastră!
  13. Te iubesc pentru că ai crezut în noi și inima ta îmi e dăruită în întregime mie!
  14. Te iubesc pentru că ai avut grijă de mine în toți acești ani!
  15. Te iubesc pentru că nu ți-a fost rușine de/cu mine!
  16. Te iubesc pentru că familia noastră reprezintă o prioritate pentru tine!
  17. Te iubesc pentru toate încurajările cu care m-ai întâmpinat!
  18. Te iubesc pentru că m-ai făcut să înțeleg că nu trebuie să aștept să fiu fericită cândva, ci că am toate motivele să fiu fericită acum, lângă tine și micuțele noastre!
  19. Te iubesc și pentru că mi-ai dovedit ce înseamnă să am un sprijin real în ceea ce fac!
  20. Te iubesc pentru că m-ai încurajat mereu să fiu o soție, mamă și prietenă… veselă!
  21. Te iubesc pentru fiecare amintire prețioasă cu noi, ca familie,… amintiri pe care le vom depăna la bătrânețe, dacă Domnul va îngădui!
  22. Te iubesc pentru că mi-ai dat mereu putere să merg mai departe!
  23. Te iubesc pentru că m-ai adus mai aproape de Dumnezeu și am priceput altfel puterea rugăciunii!
  24. Te iubesc pentru că m-ai făcut să înțeleg rostul și rolul familiei!
  25. Te iubesc pentru că mă pot baza pe tine întotdeauna și de fiecare dată!
  26. Te iubesc pentru felul tău de a privi unele situații, unii oameni!
  27. Te iubesc pentru curajul pe care mi-l dai chiar și printr-o simplă îmbrățișare, loc unde găsesc mereu odihnă, revigorare și putere!
  28. Te iubesc pentru că mă iubești așa cum sunt!
  29. Te iubesc pentru felul în care îți arăți dragostea față de fetele noastre!
  30. Te iubesc pentru bunătatea ta!
  31. Te iubesc pentru că mă înțelegi și îmi (re)aduci mereu zâmbetul pe buze și în suflet!
  32. Te iubesc pentru că mă apreciezi pentru ceea ce fac pentru noi, ca familie, și pentru cei dragi!
  33. Te iubesc pentru că îmi dai aripi și mă faci să cred că pot deveni și pot face mai mult!
  34. Te iubesc pentru că n-ai lăsat nimic și pe nimeni să ne despartă!
  35. Te iubesc pentru că mi-ai fost alături și te-am simțit mereu aproape, chiar și când ai fost departe!
  36. Te iubesc pentru că m-ai învățat ce înseamnă dragostea necondiționată!
  37. Te iubesc pentru că am ajuns în stadiul acela în care nu pot să îmi imaginez viața fără tine!
  38. Te iubesc pentru că ai luptat cot la cot cu mine să fim și să rămânem UNA!
  39. Te iubesc pentru că ai devenit lumea mea, universul meu… dimpreună cu minunile noastre, fetele!
  40. Te iubesc pentru că am ales asta și voi alege să fac asta pentru totdeauna, mereu mai mult!

La mulți ani, dragul meu, și visez și lupt să rămânem împreună pentru totdeauna!

Și eu și fetele te iubim! Cel mai mult și pentru totdeauna!

Posted in Şevalet

Filă de jurnal primăvăratic

„Îmi doresc ca primăvara care-ţi bate la uşă să-ţi aparţină… şi toate dorinţele tale să ţi se-mplinească!”

Aşa a sunat una dintre primele urări la început de primăvară. Mai mult decât atât, aş vrea să simt că renasc în palmele Tale, Doamne, să simt că fiecare încheietură a minţii mele, a sufletului meu… renaşte sub aripile Tale!

Aş vrea ca-n primăvara aceasta să Te admir mai mult decât de obicei şi odată cu întreaga natură să-mi simt întreaga fiinţă înnoită pentru Tine!

Aş vrea să ascult iarba cum creşte, să miros parfumul florilor şi-al copacilor, aş vrea să îmi fac timp să admir rândunelele venind din marea lor călătorie.

Primăvara aceasta aş vrea să învăţ să-Ţi cânt cu întreaga natură şi, totodată, să învăţ să tac privind la farmecul ei, al primăverii, la frumuseţea ei fără egal şi, mai mult, privind la frumuseţea Ta desăvârşită. Primăvara aceasta…. vreau să mă apropii mai mult de Tine, Doamne! Dă putere acestor gânduri ale mele!

Asta era în inima mea acum patru ani, într-o zi ca aceasta, un fel de prefaţă a primăverii. Cele mai multe dintre gânduri sunt aceleaşi şi acum, poate chiar mai puternice, aşteptările şi mai mari, la fel şi provocările care-mi stau înainte. Nu e minunat să avem aşa un Dumnezeu? Nu e minunat să ne bucurăm de o nouă primăvară a sufletului?

Să învăţăm de la ea, primăvara, să prindem curajul ca, în ciuda tuturor zăpezilor, care ne înconjoară, să ieşim la iveală, să aducem frumuseţe, să aducem parfum în lumea în care trăim, să aducem primăvara în inimi!

Posted in Suvenir din condei

50 dintre principiile și lecțiile de viață învățate de la Tiberiu Ciubotari, pastorul și mentorul meu!

Cu prețuire și considerație, la împlinirea a 50 de ani!

  1. Vă mulțumesc pentru că m-ați învățat că trebuie să îmi las inima frăgezită în mâinile lui Dumnezeu.
  2. Vă mulțumesc pentru că de câte ori am crezut că nu mai pot… mi-ați amintit că pot… merge înainte, cu fruntea sus și genunchiul jos!
  3. Vă mulțumesc că mi-ați tot amintit că Dumnezeu nu îngăduie să mi se întâmple nimic peste puterile mele! Și, mai mult…
  4. Vă mulțumesc pentru că m-ați ajutat să înțeleg că nu pe puterile mele trebuie să mă bazez, ci pe ale lui Dumnezeu.
  5. Vă mulțumesc pentru că m-ați făcut să înțeleg că nu trebuie să aștept să fiu fericită cândva, ci că am toate motivele să fiu fericită acum!
  6. Vă mulțumesc că mi-ați deschis ochii și am înțeles că o nevastă tristă, indiferent de situațiile prin care trece, nu e o priveliște prea plăcută pentru soțul ei. Și nu doar atât…
  7. Vă mulțumesc și că m-ați încurajat mereu să fiu o soție, mamă, soră și prietenă… veselă!
  8. Vă mulțumesc că m-ați ajutat să înțeleg că deși am dreptate, în anumite situații, uneori nu pot face nimic cu dreptatea mea, ci trebuie doar să am răbdare, să aștept… și că în loc să îmi ling rănile pot găsi puterea de a merge mai departe indiferent ce se întâmplă în jurul meu!
  9. Vă mulțumesc pentru că m-ați ajutat să pricep că trebuie să îi iubesc pe toți oamenii din jurul meu, dar că nu pe toți trebuie să îi strâng în brațe; să respect, să îmi aleg prietenii și să mă înconjor de oameni de la care am ce învăța și sunt o influență bună pentru mine!
  10. Vă mulțumesc pentru una dintre primele lecții de viață pe care mi-ați dat-o, cu multă prietenie: „cum te oferi, așa atragi; ce atragi… aceea primești; și ce primești… cu aceea rămâi”! Cu alte cuvinte… să nu mă aștept să am aproape de mine oameni frumoși, spirituali, demni… dacă eu aș avea de oferit mai puțin de atât!
  11. Vă mulțumesc că ați fost printre puținii oameni care m-au învățat mai întâi să ascult atunci când cineva îmi vorbește, iar dacă trec printr-o situație dificilă… în loc să îmi plâng de milă la nesfârșit, mai degrabă să uit de mine și să mă gândesc la greul altora, făcându-l mai ușor.
  12. Vă mai mulțumesc pentru că m-ați ajutat să înțeleg că nu trebuie să mă înghesui să dau sfaturi. Doar dacă acestea îmi sunt cerute și au fost bine chibzuite mai întâi!
  13. Vă mulțumesc pentru că m-ați ajutat să pricep diferența dintre a ști despre Dumnezeu și a-L cunoaște pe El!
  14. Vă mulțumesc pentru că mi-ați făcut limpede gândul că credința mea trebuie să se reflecte oriunde aș fi, nu doar în biserică, ci și pe stradă, acasă, la serviciu sau când nu mă vede nimeni!
  15. Vă mulțumesc că m-ați ajutat să înțeleg că Dumnezeu are așteptări de la mine și că trebuie să fiu prima care să lupte pentru familia mea, mai ales pe genunchi!
  16. Vă mulțumesc pentru că m-ați învățat să iubesc cărțile și, mai ales, Cartea! Și…
  17. Vă mai mulțumesc pentru că m-ați învățat să iubesc și scrisul și să îl văd ca o responasbilitate în ce mă privește!
  18. Vă mulțumesc pentru că mi-ați explicat că trebuie să fiu un bun ispravnic/administrator a ceea ce mi-a dat Dumnezeu și că trebuie să fiu mulțumită de tot ce mi-a dat. Ba, mai mult,…
  19. Vă mulțumesc pentru că mi-ați lămurit că pâinea cea de toate zilele mi-o dă Dumnezeu, nu șeful meu, deci trebuie să muncesc (ca) pentru El, nu (ca) pentru șeful meu (de față sau nu), iar Dumnezeu nu se așteaptă la perfecțiune, dar cu siguranță la excelență!
  20. Vă mai mulțumesc pentru că m-ați îndrumat să fiu muncitoare, să nu lenevesc sau să lâncezesc… și că atribuțiile „pământești” sunt la fel de spirituale dacă sunt făcute cu credincioșie și responsabilitate, pentru că a mă închide într-o cameră, citind la nesfârșit Biblia, fără a o pune în practică, tot în zadar este!
  21. Vă mulțumesc că m-ați îndrumat să investesc în devenirea mea, așa încât să ajung la cea mai bună variantă a mea, la ceea ce a intenționat Dumnezeu cu viața mea!
  22. Vă mulțumesc pentru una dintre cele mai frumoase și proaspete lecții de viață pe care m-ați ajutat să mi-o asum: macazul e la mine! Eu hotărăsc ce se întâmplă mai departe, îmi aleg, îmi hotărăsc atitudinea, indiferent de situația prin care trec!
  23. Vă mai mulțumesc că m-ați învățat că în viața aceasta sumbră e important să îndrăznim să fim diferiți, să aducem alte nuanțe în lumea care trăim, să dăruim un sâmbure de Adevăr… într-un limbaj care să spună ceva despre noi; să nu mai stăm cu mâinile în sân, ci să aducem o fărâmă de Lumină așa cum știm și ne pricepem mai bine!
  24. Vă mulțumesc că m-ați îndrumat să nu etalez niciodată o falsă spiritualitate, ci totul să se reducă între mine și Dumnezeu. Totuși…
  25. Vă mulțumesc că m-ați ajutat să înțeleg că Hristos trebuie să se vadă în faptele și cuvintele mele. De asemenea,…
  26. Vă mulțumesc că pentru o altă lecție prețioasă pentru mine: întotdeauna cuvintele mele trebuie să fie dublate de fapte! Să nu rostesc doar vorbe, ci mai întâi să fiu, apoi să fac ce zic!
  27. Vă mulțumesc că m-ați ajutat să înțeleg că deși eu nu pot controla ce se întâmplă în jurul meu, nu trebuie să disper. Dumnezeu are totul în control! Totodată,…
  28. Vă mulțumesc că mi-ați subliniat atât de limpede că pot avea control asupra gândurilor mele (și trebuie), indiferent de circumstanțe!
  29. Vă mulțumesc pentru că m-ați îndrumat să fac un parteneriat cu Dumnezeu, să mă bazez pe El, să depind de El, nu de oameni… și să prețuiesc contextul în care m-a pus (cu un scop)!
  30. Vă mulțumesc că m-ați încurajat mereu să exersez zi de zi încrederea în Dumnezeu!
  31. Vă mulțumesc că mi-ați fost alături și că mi-ați amintit mereu că Dumnezeu nu mă lasă niciodată, chiar dacă trec prin momente dificile, și că trebuie să fiu cu fața senină, încrezătoare, pentru că eu sunt a Domnului, niciodată singură!
  32. Vă mulțumesc că și prin dumneavoastră am învățat cât de important este să fiu și mulțumitoare!
  33. Vă mulțumesc pentru încă o lecție prețioasă pentru mine: să renunț să mai renunț… și să fiu mai luptătoare, indiferent cât de grele sau dureroase sunt unele bătălii!
  34. Vă mulțumesc să m-ați ajutat să înțeleg și să învăț să nu-L supăr pe Dumnezeu prin ceea ce fac sau gândesc și că deși trebuie să dau dovadă de seriozitate în toate domeniile vieții, totuși nu trebuie să mă iau prea în serios uneori!
  35. Vă mulțumesc că m-ați îndrumat să am un plan, să am o direcție în viața mea… și să fiu perseverentă! Nu degeaba există „Sens unic” la RVE!
  36. Vă mai mulțumesc că m-ați atenționat că prima resursă pentru a face ceva… sunt eu și că trebuie să‑mi cultiv și să-mi metamorfozez mintea constant, pentru a nu cultiva bălării, ci pentru a lăsa în urma mea mireasma cerului!
  37. Vă mulțumesc că mi-ați amintit (și nu o dată) că trebuie să fac din plăcere tot ce fac; și că sunt multe și mari satisfacții în lucrurile mici și aparent neînsemnate din viața mea!
  38. Vă mai mulțumesc că m-ați îndrumat să știu și să înțeleg cine sunt în Hristos, care este adevărata mea identitate!
  39. Vă mai mulțumesc că m-ați ajutat să înțeleg că dacă voi fi disciplinată la nivelul minții, abia atunci voi putea fi disciplinată în toate acțiunile/activitățile mele!
  40. Vă mai mulțumesc că vă numărați printre cei care m-au învățat că dacă nu dai, nu ai! Și că nu doar trebuie să dai, ci să te dai, să te dăruiești necondiționat, fără opreliști și fără așteptări sau motive!
  41. Vă mulțumesc pentru că m-ați învățat că trebuie să activez bogățiile spirituale și de putere care sunt în Hristos!
  42. Vă mulțumesc că mi-ați amintit adesea că trebuie să pun în valoare abilitățile cu care m-a înzestrat Dumnezeu!
  43. Vă mai mulțumesc că m-ați învățat să pun preț pe odihnă, relaxare și timp petrecut în familie.
  44. Vă mulțumesc și pentru lecția aceasta: „omul este ca o carte deschisă, care se lasă citită”, deci e important ce avem de oferit.
  45. Vă mulțumesc că m-ați învățat că trebuie să iert. După ce iert… să iert din nou și să iert iarăși. Mai bine, mai mult, cu și mai multă dragoste!
  46. Vă mulțumesc că m-ați învățat să îmi fac timp pentru oameni și că acesta este unul dintre cele mai mari daruri pe care îl putem face unora.
  47. Vă mulțumesc pentru lecția pe care mi-ați predat-o fără să folosiți cuvinte: puterea exemplului!
  48. Vă mulțumesc că m-ați ajutat să înțeleg că oamenii cei mai greu de iubit au nevoie de cea mai multă dragoste și că e de datoria mea să îi iubesc, mai ales că nu e o întâmplare că sunt în preajma mea! Din nou, să iubesc nu prin puterile mele, ci prin dragostea pe care Dumnezeu o pune în inima mea!
  49. Vă mulțumesc că mi-ați amintit că trebuie să am încredere în mine, să mă pun la dispoziția lui Dumnezeu cu toată dedicare și să fiu cap… și nu coadă!
  50. Vă mulțumesc pentru bucuria de a învăța că prin tot ce sunt, fac sau spun… trebuie să aduc glorie lui Dumnezeu!

Vă mulțumesc pentru tot ce sunteți și pentru tot ce ați făcut pentru mine și familia mea!

Posted in Ceaşca vieţii

O clipă de liniște

Era târziu azi-noapte când am adormit. O perioadă nu a fost posibil să stau până târziu în noapte pentru a mă putea bucura de lectura unei cărți bune, însă aseară… a fost cu putință. Așa că  m-am bucurat de câteva clipe de liniște deplină. Parcă a fost ceva mai ușor să îmi pun ordine în gânduri. Și chiar am savurat acele momente cuprinsă de mirare. Nu-i așa că vremurile în care trăim ne fac să ni se pară ciudată, parcă nelalocul ei… această liniște, parcă tot mai greu întâlnită?!

Acum… e ceasul amiezii. Mă gândesc că dincolo de zgomotul mașinilor, al oamenilor care trec pe stradă vorbind la telefon sau explicându-și cu fervoare, unii altora… te miri ce, dincolo de țipătul unui copil și croncănitul câtorva ciori care își fac veacul în copacii din preajmă… putem face liniște în cămara sufletului nostru. E ca și când am trage niște obloane imaginare și ne-am lăsa inima cufundată în tăcere.

Cu toții am citit despre suferințele prin care a trecut Iov. Îți mărturisesc că a stârnit umire și bucurie în mine o remarcă a lui Iov (în ciuda circumstanțelor prin care a trecut) referitoare la Dumnezeu, Căruia îi pasă de oameni, cu atât mai mult când trec prin perioade dificile: „El le dă liniște și încredere, are privirile îndreptate spre căile lor.” (Iov 24:23)

Mi-am zis: cum? El poate să îmi dea liniște și încredere? Mai mult decât o clipă de liniște pe care pot să mi-o ofer singură închizând calculatorul, televizorul, geamurile, trăgând obloanele? Da! Și de ce altceva să mai ai nevoie ca să mergi mai departe decât de liniște și încredere?

În vacarmul vieții avem nevoie de clipe de liniște, de un răgaz pe care să ni-l oferim pentru a ne trage sufletul, pentru a ne limpezi gândurile, dar mai mult decât acele clipe de tăcere, clipe departe de zgomote, sunete și tumult, liniștea inimii este unul dintre darurile speciale pe care numai Dumnezeu ni le poate face! Trebuie doar să cerem acest prețios dar!

Posted in Ceaşca vieţii

Caută bucurii!

Mi-am amintit astăzi de o întâmplare din viața unui prieten. În toiul renovărilor, după zile în șir de var și praf de curățat în toată casa, fetița lui de vreo 4 anișori i-a spus: Tati, nu poți să fii și tu un pic copil? Fetița avea nevoie de atenția lui și, de asemenea, îi era milă de tatăl ei pentru că nu putea să se joace din cauza responsabilităților administrative.

M-am gândit multă vreme la vorbele fetiței, pe care le-am întors pe toate părțile. Oare nu cumva, noi, „oamenii mari”, am uitat să fim copii? Unii am luat viața prea în serios, cei mai mulți suntem atât de preocupați de toate responsabilitățile care presupun oraganizarea tuturor domeniilor, poate prea preocupați de serviciu, familie, treburi administrative, facturi de plătit, obligații și termene limită! Făcând toate acestea, nu doar că uităm să zâmbim, uităm să luăm ca pe-o joacă unele lucruri care ni se întâmplă și pe care preferăm să le punem la suflet mai mult decât trebuie. Dar ce mă îngrijorează este că toate acestea ne fac să uităm să trăim viața! Mai ales… să trăim cu bucurie!

Nu am să îți spun că viața e ușoară, nici că poți bate din palme și problemele îți vor dispărea. Nu îți voi putea da nici soluții pentru rezolvarea lor, dar îți pot spune că bucuria este una dintre cele mai minunate resurse care stau la dispoziția omului… pentru a trece mai ușor prin toate.

Poate că bucuria se traduce printr-o ceașcă de cafea sau ceai, poate că pentru tine e vorba de o plimbare în parc, o porție de muzică relaxantă asezonată cu o carte bună, poate ai nevoie să vezi zâmbetul ori privirea unui copil.

Caută acele motive de bucurie cu care ești mereu înconjurat, care îți vor da puterea să treci cu fruntea sus peste multe dintre situații. Amintește-ți să fii copil, bucură-te de mărunțișuri, nu aștepta ceva spectaculos să se întâmple pentru a îmbrățișa viața cu senin în suflet! Amintește-ți să râzi! Și amintește-ți că te poți baza pe Dumnezeu pentru a merge mai departe!

Posted in Ceaşca vieţii

Contezi!

Astăzi mi-am propus să îți amintesc că, deși poate ești dezamăgit de prieteni, poate chiar de membrii familiei, de cunoscuți… iar singurătatea pare să te cuprindă ca o pânză de păianjen care te înfășoară mai mult și mai mult… totuși tu contezi. Tu ai valoare, ești important în ochii și inima lui Dumnezeu.

Vei spune că sunt vorbe prea mari și că nu le meriți. Da, sunt vorbe mari, dar și adevărate! Și ce e fascinant la Dumnezeu este tocmai asta… că nu ne iubește pentru că merităm, datorită faptelor noastre, ci datorită faptelor Lui!

Nu ești parte dintr-o listă, nu ești un număr și nici o statistică! Dumnezeu te-a creat pe ghergheful Lui, a hotărât toate detaliile vieții tale, a ales să fii ceea ce ești… cu un scop.

Și mai minunat decât atât este că te poate ajuta să devii mai mult decât ceea ce ești.

Te apreciez dacă ai persoane pe urmele cărora pășești, mai ales dacă e vorba de oameni deosebiți, chiar mentori sau dacă cel puțin alegi cu grijă cărțile pe care le citești pentru devenirea ta.

Dar vestea bună pe care ți-o aduc astăzi este că Dumnezeu poate aduce în viața ta schimbări chiar mai frumoase, schimbări pe care niciun om nu le poate face! Dar, pentru aceasta, trebuie să te lași înconjurat de dragostea Lui!

Cum ar fi dacă aceste cuvinte ale lui Dumnezeu ar deveni refrenul vieții tale: „Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea mea!” (Ieremia 31:3)? Te-ai mai simți la fel de singur și fără valoare? Lasă-ți inima să creadă cu tărie și vei vedea ce turnură frumoasă va lua viața ta… Ca să nu mai pomenesc de veșnicie! Lasă-te iubit, lasă-te înconjurat și copleșit de dragostea Lui!